Cazul clinic 4683 ( anul 2014 )

Sinus lift extern, Adiție de os, 14 Implanturi dentare, 28 Coroane de zirconiu
Protocol Petre Ion.004

Pacientul, în vârstă de 60 de ani, s-a prezentat la clinică din motive atât estetice, cât și funcționale. Pacientul avea mai multe lucrări dentare făcute în urmă cu mai mulți ani, care nu respectau nici estetic, nici funcțional principiile stomatologiei moderne. Pacientul și-a dorit un tratament cât mai modern, care să presupună înlocuirea tuturor dinților extrași cu ajutorul implanturilor dentare. În acest fel am putut reface fiziologic arcadele cu coroane dentare individuale și am renunțat la conceptul vechi de punți dentare, care presupunea lucrări cu mai mulți dinți solidarizați, acestea aducând un mare dezavantaj atât estetic, cât și la capitolul igienă dentară. Întrucât extracțiile dentare la nivelul zonelor laterale erau făcute cu mult timp în urmă, pierderile osoase erau semnificative. Pentru regenerarea osului am optat pentru diferite variante chirurgicale cum ar fi sinus lift extern, adiție osoasă, condensare osoasă și am folosit materialele de regenerare osoasă BioOss și BioGide, materiale elvețiene considerate cele mai bune din lume. S-au inserat 14 implanturi care ne-au permis protezarea dinților restanți cu ajutorul unor coroane individuale pe fiecare dinte în parte, așa cum și-a dorit pacientul. De asemenea, pentru o armonie dentară perfectă, s-a recurs la protezarea dinților din zona frontală inferioară, lucru care ne-a permis să eliminăm asimetria prezentă la lucrările anterioare. Pacientul a primit 14 coroane dentare din zirconiu pe implanturi și 14 coroane dentare din zirconiu pe dinți. Pacientul și-a dorit ca nuanța dinților să fie de un alb natural, potrivit vârstei. Rezultatul a fost unul foarte bun atât estetic, cât și funcțional, reușind reechilibrarea ocluziei (mușcăturii) și redându-i pacientului zâmbetul pe care și l-a dorit.